Please note, this is a STATIC archive of website www.telekom.ro from 04 Jul 2018, cach3.com does not collect or store any user information, there is no "phishing" involved.

Aplicația MyAccount

Ai toate serviciile într-un singur loc!

Dezvoltare profesională

Orice companie creşte odată cu oamenii ei. Ştim că fără entuziasmul, implicarea şi expertiza colegilor noştri, nu am putea evolua de la an la an. De aceea, în cadrul Telekom Romania am pus bazele unei culturi a dezvoltării reale, ce urmareşte să sporească valoarea oamenilor talentaţi pe care îi atragem în companie.

Dezvoltarea talentelor este una dintre dimensiunile fundamentale ale funcţiunii de Resurse Umane din Telekom Romania şi îmbracă forma unui proces complex:

  • Evaluăm performanţa profesională, identificăm punctele tari şi nevoile de dezvoltare.

  • Găsim acele metode de dezvoltare care să raspundă cel mai eficient nevoilor identificate. Pentru aceasta, dispunem de o echipă de traineri interni profesionişti, a caror deviză este să livreze cursuri la un nivel de calitate similar furnizorilor externi de consultanţă; iar acolo unde resursele noastre interne sunt limitate, apelăm la experţi din piaţă.

  • Dezvoltarea propriu-zisă este un proces continuu, punctat de intervenţii şi reajustări punctuale, care se întind pe durata unui ciclu complet de evaluare a performanţei profesionale.

Sunt 3 modalităţi principale de intervenţie organizaţională facută în scop de dezvoltare a angajaţilor: cursurile la sală, platforma online şi certificările tehnice.

Telekom Romania Training Arena este  kilometrul zero al dezvoltării profesionale din cadrul companiei. Acest centru modern de training a fost conceput pentru a oferi toate facilităţile necesare organizării de training-uri şi evenimente de dezvoltare.

Platforma de E-learning – suportul virtual al sharing-ului de informaţie. Aici, angajaţii Telekom Romania găsesc zeci de cursuri online, ce vin în completarea celor de la clasă.

Certificările tehnice – care ne asigură o poziţie unică pe piaţa românească, în calitate de partener CISCO. Pentru a creşte nivelul de expertiză în zona proiectelor ICT complexe, am obţinut cele mai înalte certificări din partea CISCO: Gold şi Master Managed Services Provider, astfel garantând clienţilor un nivel ridicat de calitate în ceea ce priveşte portofoliul complex de soluţii şi servicii premium.

Cultura Telekom, o cultură a dezvoltării

Ştim că angajaţii noştri reprezintă capitalul cel mai de preţ pe care îl avem, şi ne străduim să le oferim un spaţiu excelent pentru performanţă şi dezvoltare profesională, ca să cităm una dintre valorile culturii Telekom. 

Pentru aceasta, suntem permanent atenţi la nevoile de învățare ale angajaților, și vrem să fim siguri că le oferim programe şi oportunităţi care răspund aşteptărilor lor de dezvoltare, ca profesionişti. Monitorizăm compania şi le oferim tuturor ocazia să îşi exprime opiniile şi feedback-ul, prin intermediul unor sondaje de opinie periodice, care iau pulsul întregii organizaţii.

Rezultatele obţinute sunt baza unor planuri de acţiune particularizate până la nivel de echipă, iar inventarul de cursuri obţinut în urma unor astfel de investigaţii colective, ori prin intermediul managerilor, reprezintă baza de plecare pentru o nouă curriculă de cursuri şi măsuri de dezvoltare. 

Şi, pentru a consolida sentimentul apartenenţei la o organizaţie vie, care respectă şi promovează performanţa, o dată pe an sărbătorim Ziua Valorilor Telekom Romania. În tot acest timp, trăim în spiritul performanţei, oferind diferite evenimente interne relevante:

  • Programul de excelenţă în oferirea de servicii;

  • Conferinţe de leadership şi dezvoltare personală;

  • Conferinţe interne de vânzări;

  • Workshop-uri de cultură organizaţională.